Exista mai multe stiluri de tir cu arcul, fiecare necesitand un anume tip de echipament. Fiecarui stil i se potriveste cel mai bine un anume tip de arc, desi, in unele cazuri, exista si suprapunere. Tirul competitiv face distinctia intre diversele tipuri de arc prin divizii separate. Astfel, desi concursurile sunt adesea la comun si arcasii trag cu totii impreuna, puntajul se face pe divizii.

Pentru a va face o idee privind tipul de arc ce vi s-ar potrivi, va oferim un mic ghid, care speram sa va ajute sa descoperiti echipamentul cel mai adecvat nevoilor:

Ce va intereseaza?Stilul recomandatTipul de arc potrivitAlte arcuri adecvate
Mi-ar placea sa practic sport de performanta / sa trag la Jocurile Olimpice.TargetArc olimpic-
Ma intereseaza acuratetea, precizia si puterea maxima.TargetCompoundArc olimpic
Vreau sa trag precum Robin Hood.TraditionalLongbow-
Ma pasioneaza istoria si vreau sa trag precum razboinicii din trecut.TraditionalArc asiaticLongbow
Arc traditional
As vrea sa trag in natura, pe teren cat mai variat.FieldArc traditionalCompound
Takedown
As dori sa trag in aer liber, pe un teren plat.TargetRecurve modernArc traditional
Compound

Arcul recurve modern

Arcurile recurve moderne sunt arcuri de competitie, construite din materiale moderne si folosind tehnologie avansata. Aceste arcuri sunt numite “recurbate” datorita arcuirii duble a bratelor: bratele arcului sunt curbate spre arcas (convex), iar varfurile lor se mai curbeaza o data in directia opusa primei curburi (concav).

Arcul recurve modern

Lamele acestor arcuri sunt construite, in general, dintr-un miez de spuma de carbon sau lemn, in jurul caruia se imbina mai multe straturi de fibra de sticla, carbon si / sau lemn. Crosa este fabricata din lemn, carbon, aliaj de aluminiu sau magneziu. Arcurile pot fi demontate, prin separarea lamelor de crose, de aceea ele mai poarta denumirea de arcuri takedown (sau take-down).

Acest tip de arc poate fi vazut des in filme si seriale. Printre eroii care il manuiesc se numara  Katniss Everdeen (“Hunger Games” / “Jocurile foamei”), Hawkeye (filmele “Avengers”) si Oliver Queen (serialul “Arrow”).

Datorita caracteristicilor sale tehnice, acest arc este ideal pentru initierea in tirul cu arcul, motiv pentru care majoritatea incepatorilor trag cu un recurve modern.

Arcul olimpic

Arcul olimpic este singurul tip de arc admis la Jocurile Olimpice. Este, de fapt, un recurve modern augmentat cu mai multe echipamente, pentru a-i spori performanta si precizia. Astfel, arcul olimpic dispune de un sight (un instrument de ochire) si un stabilizator, care ajuta la echilibrarea arcului si atenueaza din vibratie, in momentul tragerii. In plus, arcasul olimpic foloseste, de obicei, un “dragon”, un elastic ce prinde crosa arcului de incheietura mainii, pentru a asigura o miscare cat mai lina a arcului, dupa eliberarea sagetii. Aceste accesorii si reglaje tehnice sporesc radical acuratetea arcului.

Arcul olimpic

Tirul cu arcul olimpic are o istorie de peste un secol, devenind proba olimpica in anul 1900. Tarile care domina aceasta competitie sunt Coreea de Sud (34 de medalii, dintre care 19 de aur), Statele Unite ale Americii (32 de medalii, 14 de aur) si Belgia (20 de medalii, 11 de aur). Din nefericire, Romania are doar doua participari la Jocurile Olimpice: in 1980, trei mureseni (Andrei Berki, Aurora Chin si Terezia Preda) terminau competitia undeva la jumatatea clasamentului final, iar in 2008, dupa 28 de ani, Romania revine sporadic, prin prezenta tanarului Alexandru Bodnar la Beijing.

Arcul traditional

Aceasta este optiunea celor pasionati de istorie, de reenactment si de arheologie experimentala. Este arcul preferat de catre cei care doresc sa traga in mod “natural”, fara artificii ingineresti si fara tehnologii ajutatoare, precum si de cei care doresc sa se apropie de radacinile istorice ale disciplinei. Arcurile sunt simple (“primitive”), construite, in general, din materiale naturale (lemn, os, corn, tendon) sau biocompozite (materiale naturale, alaturi de straturi de fibra de carbon sau sticla, pentru a creste durabilitatea echipamentului si pentru a-l face mai accesibil din punct de vedere financiar). Si sagetile difera de cele ale arcasilor de competitie moderni, acestea fiind, de obicei, din lemn (cedru, pin, bambus), cu pene naturale. Exista si arcasi care prefera materiale moderne – sageti din carbon sau aluminiu, cu “pene” de plastic (vanes).

Dezavantajul lor sta in precizia inferioara fata de arcurile moderne. Fiind construite dupa model traditional, fara elemente ajutatoare, arcasului ii revine o sarcina mai dificila, instinctul si priceperea sa fiind vitale in atingerea tintei.

Exista doua tipuri principale de arc traditional:

Arcul traditional asiatic

Arcurile traditionale asiatice sunt copii dupa arcurile folosite in vechime de catre arcasii stepelor orientale. Utilizate, in mod traditional, de catre calareti, acestea poarta si denumirea de “horsebow”. Sunt arcuri mai scurte decat cele moderne, putand fi utilizate intr-un mod mai versatil si mai dinamic, fiind astfel perfect adaptate conditiilor de conflict din vechime.

Arcuri traditionale asiatice

De-a lungul istoriei, diverse popoare din diverse epoci si zone geografice au folosit, cu succes, acest tip de arc, fiecare imprimandu-si propria specificitate asupra design-ului si dinamicii arcului. Arcul scit (si cel dacic), spre exemplu, are curburi extreme, in timp ce arcul otoman este foarte scurt, avand capatul bratelor rigide, intarite cu os sau corn. Arcasii Ares dispun de mai multe modele de astfel de arcuri, acestea putand fi vazute la lucru in cadrul antrenamentelor noastre si la concursuri.

Longbow

Probabil cel mai cunoscut model de arc din lume, longbow-ul este arcul facut celebru prin productii hollywoodiene ce trateaza legenda lui Robin Hood. Este arcul traditional al englezilor, care le-a adus victorii insemnate in timpul Razboiului de 100 de Ani, cele mai insemnate batalii fiind Agincourt si Crecy.

Longbow-ul englezesc

Longbow-ul este totodata si cea mai simpla forma de arc, fiind continuatorul unei traditii primitive. Se crede ca primele arcuri folosite de catre stramosii nostri, spre sfarsitul paleoliticului (in urma cu vreo 14.000 de ani) semanau foarte mult cu longbow-ul. De altfel, s-a descoperit un arc preistoric intact, cu o forma similara cu cea a longbow-ului englezesc medieval. Aceasta longevitate este atribuita puterii acestui arc, relationat la simplitatea costul relativ scazut de fabricare.

Compound

Arcul compound reprezinta cea mai recenta evolutie a tehnologiei tirului cu arcul. Este o inventie relativ noua – datand din anii ’70 – dar se bucura de o popularitate imensa in randul arcasilor contemporani, dar si a celor inca neinitiati in tainele tirului cu arcul.

Arc compound

Este gandit pentru acuratete maxima. Dispune de elemente de ochire telescopica, aparate de stabilizare, iar pe capatul bratelor sunt montati scripeti, care reduc dramatic forta resimtita de catre arcas in momentul intinderii. Astfel, arcasul poate trage lejer cu puteri superioare arcurilor conventionale. Si tehnica de tragere difera, coarda nefiind prinsa direct cu degetele, ci cu un mecanism similar cu tragaciul unei arme de foc.

Atractia fata de acest arc deriva atat din acuratetea sa, cat si din factorul de inovatie, fiind un veritabil “gadget” al tirului cu arcul. Este vazut adesea in filme si seriale precum “Rambo”, “Blade” sau “Arrow”.

Daca v-am trezit interesul, va asteptam la sala de tir cu arcul Ares Archery sa tragem impreuna.

PROGRAMATI O VIZITA