Istoria arcului

Istoria tirului cu arcul

 

"Istoria arcului si a sagetii inseamna, de fapt, istoria omenirii."
(Fred Bear, 1902 - 1988)

Arcul si sagetile reprezinta, fara doar si poate, una dintre cele mai ingenioase inventii ale speciei umane. Din momentul in care omul a invatat sa confectioneze aceasta formidabila arma, viata sa a fost marcata, in mod ireversibil, de versatilitatea si eficienta sa.

Dezvoltarea arcului este considerata, alaturi de controlul focului si limbaj, una dintre cele mai importante inventii umane, transformand omul intr-un vanator redutabil si pavand drumul spre un salt evolutiv.

Omul a gasit utilitate, dar si placere in tirul cu arcul, acesta devenind, de-a lungul istoriei, unealta de vanatoare, arma de razboi, echipament sportiv, accesoriu de agrement si piesa de colectie. In cele ce urmeaza, vom incerca sa expunem o scurta istorie a tirului cu arcul, dar si sa aratam cum evolutia speciei umane este intim relationata cu practicarea acestei nobil discipline.

Istoria tirului cu arcul in preistoriePreistorie

Picturi rupestre reprezentand vanatoarea cu arculPrimele dovezi istorice ale folosirii arcului ca arma de vanatoare apar la sfarsitul paleoliticului, in perioada de mijloc a epocii pietrei. Acest fapt este atestat atat de inventarele microlitice – in general, silex – cat si de picturile rupestre de la Altamira si Grutas de San Jose, unde sunt reprezentati vanatori inarmati cu arc si sageti, urmarind animale primitive.

Primele marturii istorice privind folosirea arcului ca arma de razboi sunt reprezentate de picturile rupestre din Morella la Vella si Les Dogues, in Castellon, unde sunt zugravite lupte intre doua tabere de arcasi. In epoca primitiva, razboaiele se purtau, cel mai probabil, diferit de conflictele militare la scara mare, cu care suntem noi familiarizati astazi. Armatele se constituiau probabil din putini soldati, iar pierderile erau mult mai mici. Conflictele se duceau pentru teritorii si resurse, fiind mult mai apropiate de rivalitatile animale decat de disputele politico-militare pe care le cunoastem noi astazi.

Istoria arcului in antichitateAntichitate

Odata cu venirea indo-europenilor, folosirea arcului scurt este atestata in continuare si in timpul epocii bronzului si la inceputul epocii fierului, dupa cum atesta inventarele arheologice (morminte sau tumuli). Incepand cu secolul al VIII-lea, sub influenta modului de lupta al populatiilor ecvestre rasaritene (cimerienii), arcul incepe sa capete un rol din ce in ce mai important in tehnica militara a lumii antice.

Arcuri si sageti in Egiptul anticPentru vechii egipteni, arcul reprezenta atat o arma esentiala, cat si un simbol al priceperii intr-ale razboiului. Acest fapt este atestat si de catre utilizarea termenului de “Noua arcuri” pentru a desemna inamicii faraonului. Arcurile egiptene erau lungi, ajungand la inaltimea unui om, fiind facute din lemn, iar varfurile sagetilor erau facute din piatra sau bronz. Acest model de arc se schimba in secolul XVIII i.Hr., cand are loc invazia hicsosilor, un grup de triburi indo-europene, care introduc in Egipt arcul compozit.

Razboinicii asirieni de la inceputul celui de-al doilea mileniu i.Hr. foloseau, alaturi de carele de razboi, arcurile compozite recurbate. Fiind construit dintr-o gama mare de materiale, arcul a devenit mai scurt, mai rapid si cu capacitate superioara de proiectare a sagetii. Datorita dimensiunii reduse, arcul putea fi utilizat, cu usurinta, de pe cal.

Nemuritorii, arcasi de elita ai Persiei anticeArcul compozit a constituit arma de baza a imperiului persan. In mozaicurile reprezentandu-i pe nemuritori, garda personala a regelui persan, apar arcurile compozite, iar marturiile lui Herodot atesta puterea acestora. In “Istorii”, aflam ca spartanii lui Leonidas au fost invinsi la Thermopylai din pricina tradarii. Chiar daca istoricul nu mentioneaza detalii, stim cum conducatorul fortei de invaluire, comandantul nemuritorilor, in fruntea a o mie de soldati de elita, a reusit sa strabata cararile de munte inguste, fara probleme, cu arcurile sale mici si sa dezlantuie o ploaie de sageti asupra inamicilor.

Pe taramurile Eladei, arcul a fost folosit ca arma de vanatoare. In “Iliada” si “Odiseea” apar descrieri minore si putin folositoare pentru istoricii tirului cu arcul. Folosirea arcului compozit apare in lumea arstistica greaca, spre exemplu, in reprezentarile lui Eros.

In lumea romana, arcul este folosit ca arma auxiliara, de catre sagittari, trupe infiintate in timpul razboaielor cu Hannibal, cand se recrutau socii (aliati ai romanilor) si mercenari. Sub Iulius Caesar, alaturi de prastiasi, arcasii erau plasati in centrul frontului de atac, unde constituiau unitati distincte. In epoca imperiala, sagittari erau organizati in cohortes si numeri separate, recrutate mai ales din randul neromanilor. Pe Columna lui Traian, sagittari erau formate din arcasi sirieni si palmirieni.

Istoria si traditia arcului a inflorit – fara doar si poate – pe continentul asiatic. Fiecare tara din Extremul Orient se mandreste cu traditia tirului cu arcul. Chinezii, spre exemplu, practica tirul cu arcul inca din timpuri stravechi. Dovada este un text vechi, in care un erou chinez – comparabil cu Heracles – salveaza lumea de aparitia a noua astre atotdistrugatoare.

Tirul cu arcul a constituit una dintre probele de admitere in institutiile de conducere ale Chinei, pana la inceputul secolului al XX-lea. Nobilii deprindeau tehnica tirului cu arcul, alaturi de curtoazie, muzica, hipism, matematica, arta scrisului si lupta cu sabia.

Tirul cu arcul in China anticaLa inceputul istoriei relatiei dintre cele doua popoare, chinezii au adoptat, pentru coreeni, termenul peiorativ de Dong-Yi, adica barbarii de la rasarit. La randul lor, coreeni nu s-au lasat descurajati de aceasta zeflemire, ci, dimpotriva, au preluat ei insisi, cu mandrie, eticheta, interpretand caracterele chinezesti drept marele arc, considerand-o un tribut adus iscusintei lor cu arcul si sageata. Existenta unor legende despre maestri arcasi, precum Ju Mong si Yi Seong-gye – ambii mari intemeietori de regate – pot fi interpretate drept marturie a puternicei traditii coreene a tirului cu arcul.

Samurai arcas in Japonia feudalaIstoria tirului cu arcul cunoaste si in insulele nipone un prestigiu deosebit. Clasa razboinica, samuraii erau renumiti, nu numai pentru folosirea sabiei lungi – katana – ci si pentru proiectarea sagetilor. Arcul japonez poarta numele de yumi, avand o lungime de aproximativ 2,20 metri si fiind confectionat din lame de bambus, lipite intre ele.

Arcul mongol a fost o minune inginereasca a timpului sau. Era un arc compozit, alcatuit din lemn de tisa, bambus si tije taiate din coarne de ibex siberian. Bucatile care il compuneau erau apoi lipite cu clei de oase, capetele arcurilor fiind legate cu tendon, iar coarda fiind facuta din intestine de bovina. Pentru a nu scadea rezistenta si puterea arcului, mongolii isi purtau arcurile dezarmate, atunci cand nu aveau nevoie de ele pentru vanatoare sau razboi. Puterea si elasticitatea arcului mongol au fost fara de egal. Un arc relativ mic, perfect pentru tirul ecvestru, foarte puternic si eficient, in mainile unor razboinici experimentati. O inscriptie funerara descrie performanta lui Yesuggei, nepot de frate al lui Ginghis Han, care ar fi nimerit o tinta situata la o distanta de 536 de metri.

Istoria arcului in evul mediuEvul mediu

Arcasi medievali in batalia de la AgincourtEvul mediu marcheaza o perioada de inflorire extraordinara in istoria tirului cu arcul. In vestul Europei, in secolul al XI-lea, normanzii folosesc, cu pricepere, formatiuni de arcasi si ii inving pe anglo-saxoni in batalia de la Hastings, devenind astfel noua clasa dominanta a insulelor britanice. Sub domnia lui Eduard I, se preia de la arcasii galezi arcul lung – longbow – precum si folosirea detasamentelor de arcasi in lupta. In secolele urmatoare, arcul va deveni arma esentiala a armatei britanice, culminand cu emiterea asa-numitei legi a arcului, in 1363, prin care regele Eduard al III-lea obliga toti barbatii sa practice tirul cu arcul, dupa Liturghie.

Eforturile regilor englezi de a instrui unitati de arcasi s-au dovedit fructuoase in doua batalii de renume, Crecy si Agincourt, cand arcasii englezi au umilit unitatile superioare numeric si mult mai increzatoare in victorie ale francezilor. Cavaleria grea a francezilor, formata din nobilime, desconsidera arcasii drept lasi, socotind drept rusinoasa folosirea lor pe campul de batalie.

Istoria arcului cunoaste in evul mediu un moment de documentare fara precedent, aparand o serie de tratate extrem de detaliate privind tehnica tirului cu arcul. Astfel de exemple sunt “Carte asupra excelentei arcului si a sagetii” (cunoscut in Occident drept “Tirul cu arcul arab”si manualul mameluc “Tirul cu arcul sarazin” pentru lumea araba, respectiv “O introducere corecta in tirul cu arcul martial” pentru lumea chineza.

In secolul al XIV-lea, apar primele legende cu Robin Hood, vestitul arcas din padurea Sherwood. De asemenea, in aceeasi perioada, conform legendei, Wilhelm Tell reuseste sa doboare un mar de pe capul fiului sau, tragand – cu arbaleta sau arcu – de la 90 de metri distanta.

istorie-arc-epoca-modernaEpoca moderna

Odata cu aparitia si dezvoltarea armelor de foc, importanta arcului de lupta incepe sa scada. In Europa de Vest, arcul a fost complet inlocuit de arme de foc, iar in zona de Rasarit, singurii care il mai folosesc sunt cazacii. Numai in zona Asiei, arcul ramane o arma importanta pana in secolele XIX – XX.

In regatul englez, sub domnia lui Henry al VIII-lea, tirul cu arcul devine un sport indragit, iar sir Christopher Morris infiinteaza, in 1537, societatea arcasilor “Breasla Sfantului Gheorghe”. In 1545, Roger Ascham publica “Toxophilus”, carte enciclopedica despre tirul cu arcul, menita a promova acest nobil sport.

Primul club de tir cu arcul de pe continentul nord-american a fost infiintat in 1828, in Philadelphia, sub numele de United Bowmen of Philadelphia. In 1918, apare tratatul Yahi Archery, o lucrare de referinta a profesorului Saxton Pope, care a avut ocazia sa interactioneze direct cu ultimul indian yahi, Ishi si sa studieze tehnica tirului cu arcul, precum si metoda de fabricare a arcului primitiv si a sagetilor. Interesul pentru vanatoarea cu arcul si concursurile de 3D (simulare de vanatoare cu tinte din spuma) au dus, in anul 1939, la infiintarea National Field Archery Association. In 1938, Ben Pearson infiinteaza prima companie care va produce, la scara larga, echipament de tir cu arcul.

Proba de tir cu arcul la Jocurile OlimpiceProba olimpica de tir cu arcul a fost inclusa in program pentru prima data la cea de-a doua editie a Jocurilor Olimpice Moderne de la Paris, din anul 1900. Au participat atunci 153 de sportivi, din trei tari. Datorita revitalizarii interesului pentru tirul cu arcul, este infiintata, in 1931, la initiativa Frantei, a Poloniei si a Belgiei, Federation Internationale de Tir a l’Arc (FITA), la care, la sfarsitul secolului trecut, erau afiliate 124 de state de pe intreg mapamondul.

Istoria tirului cu arcul este, asa cum am vazut, strans legata de evolutia umana si, desi astazi nu ne mai bazam pe aceast arma pentru procurarea hranei ori pentru apararea teritoriului, tirul cu arcul ramane o disciplina fascinanta, care antreneaza atat trupul, cat si mintea, fascineaza si incanta numerosi arcasi vechi si noi, care ii redescopera farmecul, cu fiecare sageata trasa. Istoria continua.

       

Leave A Comment

Categorii